megafonul la gura și a strigat iar, lung, mulțumit:
Momentul decisiv
Și atunci l-am văzut. Bogdan stătea jos, în fața blocului, cu încă vreo trei băieți din gașca lui. Mâncau semințe și dădeau cu piciorul într-o minge dezumflată. Sa întors spre tractor. Ma văzut cocoțat pe remorcă, cu cântarul ruginit în brațe și cu o roșie strivită lăsându-mi o pată roșie pe genunchi.
Preț de o secundă m-am rugat, prostește, să nu mă recunoască. Ma recunoscut.
— Băi, ăsta nu-i Andrei? a zis tare, ridicându-se. Ăla din clasa noastră?
Ceilalți s-au
